Adaptarea psihologică la Covid-19

Este foarte important și necesar să vorbim despre conceptul de adaptare în acest context pandemic specific determinat de Covid-19, cuvânt repetat obsesiv și până la saturație, peste tot. Identificând nu doar un stres, ci chiar un dublu stres, așadar un stres exterior și un stres interior, avem nevoie, în această ipostază, de o dublă adaptare: în primul rând, cu mediul aparent ostil determinat de COVID-19, cu frica de a fi înconjurați de acest coronavirus; în al doilea rând, este posibil ca cel mai mare dușman și cel mai mare stres să vină chiar din interiorul nostru, din demonul interior, din panica pierderii frâielor raționalului și a încorporării profunde a ideii a ceea ce înseamnă acest virus. Nu coronavirusul provoacă panică, teamă sau anxietate, ci oamenii fac acest lucru prin felul în care aleg să filtreze informațiile despre coronavirus. Auzim tot felul de lucruri halucinante despre capacitatea acestui virus de a lua vieți, lucru care se și întâmplă, de altfel, însă, pe de altă parte, acest lucru este dus, de cele mai multe ori, la extrem, amplificându-se exponențial puterea și patogenitatea lui, comparându-l cu febra hemoragică, cu Ebola, viruși extrem de periculoși, situație în care lucrurile iau, dintr-o dată, o tentă psihotică. Covid-19 este un dușman invizibil, este o amenințare cât se poate de reală, însă modul în care noi o potențăm interior, dându-i un spectru absolut rupt de realitate, prin prisma fricilor noastre, reprezintă, în fond, cel mai mare pericol pentru comunitate.

În acest context, specialiștii identifică mai multe tipologii umane. Vedem, pe de o parte, oameni care se protejează mult prea supradimensionat față de cum ar trebui să o facă, oameni care ar fi în stare să se îmbrace și în costum de astronaut când ies pe stradă, iar la polul opus, sunt oamenii care sfidează orice fel de regulă și care neagă complet pericolul. Între acești doi poli trebuie să vedem cum definim, la ora actuală, normalitatea sau, mai exact, largile limite ale normalului. În medicină, în biologie, în general, normalitatea este reprezentată de un anumit interval de valori, unii dintre noi chiar tindem spre o extremă sau spre alta, dar, cu toate acestea, rămânem în largile limite ale normalității. La fel stau lucrurile și cu această adaptare la stres, la frică, la permanentul pericol de a nu se infecta, de a nu deveni izolat, de a nu fi exclus din punct de vedere social. Pentru a exprima o realitate, a apărut și o nouă terminologie specifică legată de pandemie: izolare, autoizolare, infectare cu virus, carantină instituționalizată. Pe lângă toți acești termeni cu valențe medicale care până acum câteva luni erau cunoscuți și utilizați cu predilecție de către specialiști, cele mai multe persoane nefiind familiarizate cu aceștia, a apărut și o plajă lingvistică încărcată cu o nuanță peiorativă sau chiar emarginantă pentru populația normală, cum ar fi mult folosita sintagmă distanțare socială. Când spunem distanțare socială, de fapt, dacă încercăm o abordare etimologică analitică, acest termen implică și o delimitare față de celălalt. Ori, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Prin urmare, se impune să facem o diferență între distanțarea fizică, pentru că despre acest lucru este acum vorba și distanțarea socială, care implică şi reflecţie, puţină excludere. În acest context, al distanțării fizice necesare momentului, intervine contactul emoțional care trebuie să fie continuu chiar dacă acum suntem mai departe unii de alții decât în mod obișnuit. Este vorba, în fond, despre distanță fizică temporară, dar cu apropiere emoțională și care se poate realiza prin intermediul performanțelor oferite de tehnologie: telefoane, calculatoare, camere web etc.

În această perioadă, corpul medical este extrem de solicitat, de întins la maximum atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, mai ales cei din specialitățile din prima linie a frontului: ATI-iștii, urgențele, infecționiștii, pneumologii care trăiesc în aceste săptămâni, în interiorul unor costume de cosmonaut 12 ‒ 14 ‒ chiar 16 ore pe zi, echipați complet și respirând prin intermediul mai multor filtre. De cealaltă parte, sunt pacienții care privesc cu speranță către corpul medical și care nu dețin cunoștințele și abilitățile de a lupta cu acest dușman invizibil. Corpul medical nu este doar supus unui test fenomenal, unui test de anduranță fizic, ci și unui alt tip de stres ‒ stresul psihic care este unul foarte puternic. Nu este deloc ușor să vezi în fiecare zi cum o parte dintre pacienții care suferă de pe urma acestui virus prezintă detresă respiratorie, probleme pulmonare, cardiace, insuficiențe ale anumitor organe, tot ceea ce înseamnă afectare somatică, totul dublat de imaginea de neuitat de pierderi de vieți omenești și de luptă contracronometru cu această boală. Acest context particular, dublat de informații referitoare la echipamentele deficitare, de un grad extrem de important de infectare a personalului medical, ceea ce reprezintă o realitate, din nefericire, cu toate pregătirile și cu toate eforturile care au fost făcute, poate fi definit ca un dublu stres la care este supus constant corpul medical, ceea ce își pune amprenta pe funcționalitatea sa și pe așteptările ‒ care sunt oarecum supradimensionate ‒ ale publicului față de ceea ce poate face, la ora actuală, sistemul sanitar românesc.

Oamenii au, în general, o repulsie organică faţă de impuneri. Toate aceste restricţii au venit însă ca o necesitate pentru protecţia generală a tuturor, nefiind instaurate din cauza statului, a sistemului sau a altor oameni. Important este să înţelegem cu adevărat cauza, iar apoi să putem începe un proces de adaptare, găsind soluţii eficiente în perioada următoare pentru a trece cu bine peste această izolare.

Perioada de izolare la domiciliu ne afectează în mod diferit. Important este să reușim să ne resetăm priorităţile pentru a putea face faţă mai uşor faptului că activităţile noastre s-au mutat, pentru cei mai mulți dintre noi, în casă. Unii oameni au însă o flexibilitate extraordinară şi reuşesc să se adapteze rapid la această schimbare bruscă a stilului de viaţă, alţii, în schimb, care sunt mai rigizi, au un alt fel de a reacţiona şi pot avea probleme de adaptare. Aici mă refer în special la persoanele active, care erau mereu în mişcare, care se întâlneau cu foarte mulţi oameni şi care acum se văd imobilizaţi la domiciliu şi trebuie să-şi facă munca prin telefon, în mediul online sau într-o altă formă. Ca să nu ne fie influenţată starea de sănătate, trebuie să încercăm să acceptăm situaţia, să o înţelegem şi să nu o privim ca pe o impunere, ci ca pe o normalitate temporară.

Foarte multă lume se întreabă cum ar trebui să își umple timpul acasă și cum anume să alunge acest dușman, această rutină de a te trezi și a nu avea nimic de făcut sau poate aparent nimic de făcut în perioada următoare. Răspunsul cred că se află în însăși capacitatea noastră de flexibilitate interioară, de a ne mula pe noile realități, în primul rând de a le înțelege cât mai rapid și de a le accepta. Cred că mult din repulsia și din respingerea autorității și a limitărilor vine dintr-o neacceptare profundă a ceea ce se întâmplă. Ori, ceea ce se întâmplă este atât de dur și de dureros și îl vedem peste tot în lume, încât nu ne putem permite luxul să nu înțelegem și să nu acționăm în consecință. Apoi, înțelegând foarte rapid că această realitate presupune ca o condiție princeps izolarea, păstrarea distanței, indiferent cum o numim (fizică sau socială), acest lucru reprezintă al doilea pas. Din punct de vedere practic, se pot face foarte multe lucruri. Perioada aceasta o putem considera ca fiind una propice pentru reașezare, pentru redimensionarea viitorului, a aspirațiilor, a planurilor, a priorităților pe care le avem în viață, o putem folosi pentru a ne putea bucura de pasiunile, hobby-urile noastre, pentru a petrece mai mult timp în familie, pentru a face diverse activități instructive, recreative, alături de copii sau de nepoți, cu familia pe care o avem, să citim, să ne facem planuri, să facem lucruri pe care, poate din cauza moriștii acesteia de zi cu zi, nu am avut niciodată timp pentru acestea înainte. Acum există acest interval, acest răgaz de timp, nicidecum nu trebuie să fie niște săptămâni neapărat pierdute, considerate așa prin prisma a ceea ce putem face chiar și stând acasă. Lucrurile trebuie făcute într-o succesiune cât se poate de adecvată fiecăruia dintre noi. Realmente, săptămâna este tot de lucru de luni până vineri, iar sâmbăta și duminica le putem dedica, ca și până acum, relaxării. Programul poate fi păstrat tot în aceleași limite, pauzele pot fi păstrate tot în același interval orar, iar activitățile pot fi adecvate lucrului acasă. Este însă foarte important să menții un anumit program chiar dacă lucrezi de acasă. Este important să te trezești la aceeași oră, să îți faci un program cu pauzele scurte de rigoare, să îți fixezi chiar și anumite activități casnice, să separi activitatea de serviciu, de muncă de cea recreativă, adică să nu fie toată ziua o continuă vacanță. Un program ordonat îi ajută pe oameni să își păstreze echilibrul și moderația în tot ceea ce fac.

Un alt aspect care ne privește este cel referitor la modul în care ajunge informația la noi. Observăm că, în ultimul timp, aceasta a devenit din ce în ce mai excesivă, la modul că există un flux necontenit de informații. On-line-ul, cel puțin, nu se oprește niciodată, iar această senzație de a fi conectat fără întrerupere la fluxul de știri este, fără doar și poate, dăunătoare, generând sentimentul nesiguranței, al incertitudinii care potențează gradul de anxietate, de frică în rândul oamenilor, de multe ori, chiar nejustificat. Nu întâmplător, oficialitățile au ales să transmită doar o singură dată pe zi date privind evoluția acestui fenomen. Este de preferat o informație oficială, o informație verificată și verificabilă cu alte surse europene, internaționale, din domeniul medical, o informație de calitate dată o dată sau de două ori pe zi. Acest surse sigure sunt Organizația Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor, organizațiile profesionale europene sau altele de acest fel care reclamă vocea autorizată și profesionistă. Dacă alegem surse incerte de informare, riscăm să intrăm într-o zonă parapsihologică, de mistificare profesionistă a realității pentru că cea mai bună minciună are întotdeauna și un sâmbure de adevăr. Așa se face că multe dintre fake news-urile care au prins la public au plecat de la ceva cunoscut de către toată lumea, de la care s-a construit, mai apoi, o spirală a absurdului. Pentru că putem fi afectați, verificarea surselor și preluarea informațiilor din surse sigure sunt lucruri foarte importante, pe care trebuie să le facem cu toții. Nu sunt și nici nu am cum să fiu vreodată adeptul teoriilor conspiraționiste, cu atât mai mult cu cât, în prezent, la nivel european, este cvasi-imposibil să ascunzi fapte, așa că am convingerea că datele care se prezintă reflectă cu acuratețe ceea ce știu autoritățile.

Cum facem față însă acestui val de informații deseori contradictorii? Fiecare își cunoaște capacitățile și are puterea sa personală și verificată de-a lungul anilor de a înțelege realitatea, dar riscul cel mai mare este de a da crezare unor informații fie false, fie trunchiate și, mai mult decât atât, de a le difuza, de a le posta în mediul on-line, de exemplu. Observăm în jurul nostru că și anumite persoane care au acces la informații, într-un anumit context, nu numai că dau crezare, ceea ce ține de un anumit crez personal, ci chiar dau mai departe aceste informații false, postându-le deseori pe rețelele sociale. Acestea nu numai că sunt neverosimile, dar pot deveni chiar periculoase atâta timp cât întrețin focul acesta al fricii, al panicii și al unei teorii a conspirației absolut nejustificate, cu inginerii genetice, cum ar fi teoria virusului scăpat din laborator și alte lucruri care depășesc largile granițe ale normalului.

O avalanşă de informaţii nu face decât să întreţină o senzaţie de tensiune, de anxietate şi poate chiar de panică. Pentru că este vorba despre mecanisme psihologice fine, acesta este motivul pentru care numărul de noi cazuri de îmbolnăviri se dă o singură dată pe zi, un flux permanent nefăcând decât să întreţină nejustificat această atmosferă tensionantă.

Am văzut ce se poate întâmpla într-o comunitate unde există suspiciunea că un membru din grupul respectiv ar putea fi contagios, spaima de îmbolnăvire căpătând deja proporții astronomice. Pe de altă parte, la cei care prezintă vulnerabilitate, o predispoziție pentru a dezvolta tulburări anxioase, poate fi o problemă în momentul în care se suprapune acest pericol care este real peste eul lor interior, peste felul lor, peste tipologia lor care este mult mai vulnerabilă la frică. Întâlnim, desigur, multe tulburări de anxietate în această perioadă, multe atacuri de panică, dar toate pot fi gestionate atâta timp cât este cerut ajutorul specialiștilor, al profesioniștilor. Simplul gest de a ventila, de a vorbi despre fricile noastre poate fi o soluție.

Oamenii reacționează diferit la frică. Efectele anxiolitice ale alcoolului consumat în doze mici sunt cunoscute și ca remediu popular. Chiar aici se află însă și clenciul acestui mecanism versatil pe care îl are alcoolul, pentru că cei care apelează la alcool ca la un anxiolitic, ușor ‒ ușor, tiptil ‒ tiptil, zi după zi, după un pahar, două, trei, patru, pot să depășească capacitatea de metabolizare. Foarte mulți, pe nesimțite, pahar după pahar, pastilă după pastilă, pot ajunge în situații de mare risc, nu neapărat de dependență. Iar aceasta este o perioadă care, din nefericire, predispune nu doar la uzul, ci și la abuzul de substanțe, putând fi favorizat consumul în exces de anxiolitice, benzodiazepine sau alte substanțe cu efect psihoactiv. Se poate bea mai mult, se poate fuma mai mult din cauza plictiselii, consumul simultan de băutură și tutun fiind considerată o dublă dependență care se potențează reciproc. Și în această perioadă, specialiștii în domeniu, fie ei psihologi sau psihiatri, sunt pregătiți să le ofere tuturor celor care au nevoie consiliere online, adaptată, desigur, momentului și necesității de distanțare fizică.

Această situație prin care trecem poate fi privită însă și ca o oportunitate unică în viață. Chiar și în situațiile aparent fără scăpare din istorie, despre care am citit sau am auzit vorbindu-se, chiar și în situațiile de maximă tensiune, caracterele frumoase și personalitățile puternice ies mereu la iveală, iar scara de valori și idealuri poate fi reașezată într-o altă formă, mult mai sănătoasă și mai orientată spre lucrurile care contează cel mai mult. Eu sper că acum este un astfel de moment de reașezare a valorilor și a priorităților fiecăruia dintre noi, de percepere într-o altă lumină a vechilor și aparentelor antiteze dintre slujbă și familie, dintre bani și sentimente, de altfel, absolut false, pentru că ambii termeni sunt extrem de importanți pentru un echilibru al vieții. Foarte multe lucruri pot fi redimensionate și reașezate în matca lor în acest moment.

S-a văzut ce înseamnă globalizarea și cu bune, și cu rele. Am văzut că atunci când au fost coordonate toate acțiunile, s-au obținut rezultate foarte bune. S-a văzut, de asemenea, că atunci când au existat interese contrare și când s-a încercat desprinderea, deconectarea de ceilalți, lucrurile au fost extrem de neplăcute. De altfel, iată că informația, conectarea cu ajutorul informației produce un plus de valoare științifică fantastică. În doar câteva săptămâni, suntem pe punctul de a descoperi treizeci și ceva de vaccinuri sau tratamente pentru acest coronavirus. S-a lucrat contracronometru, s-a lucrat în echipe de cercetare din consorții de cercetare internaționale și din diverse zone ale lumii ca și cum membrii echipelor ar fi fost unii lângă alții. Acest lucru arată încă o dată importanța colectivității, a comunicării, a solidarității și a unității dintre oameni. La ora actuală, nimeni nu mai poate face de unul singur nimic de o asemenea amploare și cred că aceasta poate fi una dintre cele mai importante lecții. Data viitoare sper să ne găsească mult mai solidari, mult mai determinați și mai pregătiți pentru a face față provocărilor care, fără doar și poate, vor urma și în anii următori. Important este să ne adaptăm permanent. De fapt, inteligența chiar asta înseamnă: adaptabilitate, flexibilitate, permanenta ajustare la realitățile în schimbare. Este necesar să ne păstrăm, așadar, speranţa şi să fim cât mai activi. Nu spun că se va reveni la normal, spun că se va schimba ceva pentru noi ca popor, ca omenire, poate că sentimentul de solidaritate va avea alte înţelesuri. Poate că unitatea va avea acum alt sens.