Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, marcată pe 10 septembrie, și Ziua Mondială a Sănătății Mintale, pe 10 octombrie, oferă un cadru pentru discutarea adicțiilor ca problemă de sănătate publică. Adicțiile au o determinare multifactorială, prin interacțiunea factorilor biologici, psihologici și sociali. În cazul substanțelor, sunt implicate modificări ale proceselor cerebrale de recompensă, învățare, răspuns la stres și autocontrol. Aceste mecanisme ajută la explicarea persistenței consumului chiar atunci când persoana îi recunoaște consecințele negative. Evoluția diferă de la o persoană la alta, iar recuperarea este posibilă prin intervenții adaptate.
Evaluarea clinică este necesară pentru stabilirea diagnosticului.
Estimările Organizației Mondiale a Sănătății ilustrează amploarea problemei:
- În 2019, aproximativ 400 de milioane de persoane de minimum 15 ani, reprezentând 7% din populația mondială din această categorie, trăiau cu tulburări asociate consumului de alcool. Dintre acestea, 209 milioane aveau dependență de alcool.
- În același an, 2,6 milioane de decese la nivel mondial au fost atribuite consumului de alcool. Cifra include boli și leziuni asociate consumului, nu doar decese în rândul persoanelor cu dependență.
- Accesul la îngrijire rămâne redus: potrivit sintezei OMS publicate în 2024, proporția persoanelor cu tulburări asociate consumului de alcool aflate în contact cu servicii de tratament varia de la sub 1% până la cel mult 14%, în țările pentru care existau date.
- Pentru adicțiile comportamentale, OMS estimează că aproximativ 1,2% dintre adulții din întreaga lume prezintă tulburare de joc de noroc (2024)
Legătura cu riscul suicidar
În 2021, suicidul a reprezentat a treia cauză de deces la persoanele de 15–29 de ani, la nivel mondial. OMS evidențiază asocierea bine documentată dintre suicid, depresie și tulburările legate de consumul de alcool. Totuși, comportamentul suicidar rezultă din interacțiunea mai multor factori și nu poate fi explicat printr-un singur diagnostic.
Această legătură susține necesitatea unei evaluări integrate: persoana care solicită ajutor pentru o adicție trebuie evaluată și pentru alte probleme de sănătate mintală, inclusiv depresie și risc suicidar, atunci când există indicii clinice.
Legătura cu prevenirea suicidului este importantă: tulburările asociate consumului de alcool se asociază cu un risc suicidar crescut. Totuși, comportamentul suicidar este multifactorial și nu poate fi explicat printr-un singur diagnostic.
Ce presupune psihoeducația în adicții
Psihoeducația înseamnă explicarea, într-un limbaj accesibil, a simptomelor, mecanismelor și opțiunilor de tratament. Obiectivul este ca persoana și apropiații să înțeleagă dificultățile și să poată participa informat la îngrijire. Măsurile practice includ:
- Recunoașterea semnelor relevante.
Încercările repetate și nereușite de reducere, pierderea controlului, neglijarea responsabilităților și continuarea în ciuda consecințelor justifică o evaluare. Un singur semn nu stabilește diagnosticul; contează ansamblul manifestărilor și impactul lor.
- Automonitorizarea consumului sau comportamentului.
Un jurnal poate consemna frecvența, cantitatea consumată ori timpul și banii alocați, contextul și consecințele. Scopul este identificarea tiparelor și discutarea lor cu specialistul.
- Identificarea factorilor declanșatori.
Persoana poate observa dacă impulsul apare în contexte de stres, conflict, singurătate sau în prezența unor stimuli asociați consumului. Împreună cu specialistul, poate pregăti răspunsuri concrete: părăsirea situației, contactarea unei persoane de sprijin sau folosirea unei strategii exersate în terapie.
- Înțelegerea tratamentului.
Intervențiile pot include psihoterapie, medicație atunci când este indicată și sprijin social. Alegerea depinde de tipul adicției, severitate și problemele asociate. Gestionarea sevrajului reprezintă doar o etapă a îngrijirii, nu întregul tratament.
- Pregătirea unui plan pentru recădere.
Planul precizează semnele timpurii, persoanele de contact și pașii pentru revenirea rapidă la tratament. Reluarea consumului necesită reevaluare și poate indica nevoia de ajustare a intervenției.
- Implicarea familiei fără stigmatizare.
Discuția poate porni de la observații concrete: „Am observat că ai lipsit de la serviciu după consum și sunt îngrijorat”. Sprijinul poate însemna facilitarea unei programări sau însoțirea la consultație, cu acordul persoanei. Aceste măsuri fac parte dintr-o abordare terapeutică mai amplă
În dependența de alcool, întreruperea bruscă poate produce sevraj sever. Oprirea consumului trebuie planificată cu un medic atunci când există dependență sau antecedente de sevraj.
Dacă apar afirmații despre moarte sau suicid, acestea trebuie luate în serios. Întrebarea directă, formulată calm — „Te gândești la suicid?” — nu induce comportamentul suicidar și poate facilita cererea de ajutor. În pericol imediat, persoana nu trebuie lăsată singură și se apelează 112.
Psihoeducația este o componentă a îngrijirii, alături de evaluarea clinică, tratamentul individualizat și monitorizare. Eficiența ei trebuie înțeleasă în acest context, fără a presupune că simpla informare este suficientă pentru tratarea unei adicții.
Aceste componente susțin intervenția terapeutică, dar psihoeducația singură nu înlocuiește evaluarea și tratamentul individualizat. Îngrijirea trebuie să abordeze atât adicția, cât și eventualele tulburări psihice asociate.