Pe 10 septembrie ne reamintim că suicidul poate fi prevenit. În fiecare zi, ca medici psihiatri și specialiști în adicții, întâlnim pacienți care trăiesc cu o durere invizibilă. Când peste această suferință se suprapune și o adicție – alcool, droguri, jocuri de noroc – riscul crește semnificativ. Substanțele pot amorți durerea pentru scurt timp, dar în final amplifică disperarea, afectează judecata și cresc impulsivitatea. În multe cazuri, adicția devine atât o mască, cât și un accelerator al gândurilor suicidare.
Schneidman (1986) definește suicidul ca ” actul conștient de autoanihilare, înțeles cel mai bine ca o stare de rău a unui individ neajutorat, stare generată de o situație pentru care actul suicidar pare cea mai bună soluție″.
Așadar, este esențial să abordăm subiectul direct, dar cu empatie.
Întrebările deschise, cheie care ne ajută să înțelegem mai bine riscul sunt:
- „Te-ai gândit în ultima vreme că viața nu mai merită trăită?”
- „Ai avut gânduri să îți faci rău?”
- „Te-ai gândit cum, când sau cu ce ai putea face asta?”
- „Ce te oprește acum să treci la fapte?”
- „Cine este alături de tine în momentele grele?”
- „Ai avut tentative în trecut?”
Mulți oameni cred că dacă întrebi pe cineva despre suicid, îi „pui gândul în minte”. Realitatea e exact opusă: întrebarea deschisă, plină de empatie, poate fi prima ușă deschisă spre ajutor. Practic, răspunsurile ne ajută să stabilim nivelul de urgență și să decidem dacă este nevoie de spitalizare, intervenție imediată sau programare și dispensarizare ambulatorie. Astfel, identificarea precoce este esențială.
Pacienții cu adicții prezintă adesea tulburări asociate – depresie, anxietate, tulburări de personalitate. Fiecare dintre acestea crește vulnerabilitatea. Abordarea trebuie să fie integrată, cu evaluare psihiatrică și toxicologică, dar și cu instrumente standardizate disponibile (de ex. C-SSRS, AUDIT, HAM-D) care ajută în evaluare comorbidităților.
Ca echipă medicală, dar și ca familie sau prieteni, putem contribui la prevenție prin câteva gesturi concrete:
- Ascultăm fără să judecăm– persoana cu adicție și idei suicidare aude adesea critici sau reproșuri. Practic are nevoie să se simtă auzită, nu criticată.
- Construim un plan de siguranță– împreună cu pacientul și familia, găsim modalități de a reduce accesul la substanțe sau mijloace letale și stabilim pași concreți pentru momentele de criză, identificarea semnelor de criza, strategii de calmare, identificarea persoanele de sprijin, numere de urgență.
- Reducem accesul la mijloace periculoase– îndepărtarea alcoolului, a drogurilor, a medicamentelor sau a altor obiecte poate salva vieți.
- Încurajam ajutorul specializat- psihiatrul și psihologul trebuie să colaboreze; intervențiile integrate („dual diagnosis”) ajută persoana să își gestioneze atât dependența, cât și depresia sau anxietatea.
- Începem cu pași mici– pentru o persoană în suferință, obiectivul „să te lași complet de băut” poate fi copleșitor și nerealist. În schimb, un prim pas poate fi „astăzi mergem împreună la medic” sau „astăzi bem un pahar mai puțin și vorbim”.
- Contactul constant– nu e suficient un singur gest. Contactele repetate, mesajele simple („Cum ești azi?”, „Mă gândesc la tine”) au un rol uriaș în prevenție.
- Instituirea tratamentului farmacologic– ne adresăm atât tulburării de consum (de ex. buprenorfină, naltrexonă), cât și comorbidităților psihiatrice.
- Intervenția psihologică – prin interviu motivațional, CBT( psihoterapie cognitiv-comportamentală) pentru adicții și pentru gândurile suicidare.
Ce putem face pentru persoanele cu adicții
O persoană cu adicție și gânduri suicidare nu are nevoie să fie „certată” sau „moralizată”. Are nevoie să simtă că cineva îi vede durerea și nu îl reduce la eticheta „dependent”.
- Încurajarea pașilor mici contează: o zi fără consum, o vizită la medic, o conversație sinceră.
- Sprijinul pentru familie e vital: și cei apropiați au nevoie de înțelegere și ghidaj, pentru că nu e ușor să însoțești pe cineva prin suferință.
Mesajul final este că…
Suicidul poate fi prevenit. Prevenirea suicidului în contextul adicțiilor este responsabilitatea noastră ca profesioniști. Prin evaluare atentă, întrebări directe, intervenții integrate și colaborare interdisciplinară putem transforma un moment de criză într-o șansă reală la viață. Fiecare întrebare pusă la timp, fiecare ascultare fără judecată și fiecare gest de sprijin pot face diferența.
În clinica Noaddict, credem că tratamentul nu înseamnă doar medicamente sau terapie, ci și relația umană, speranța și prezența constantă. Acceptarea și sprijinul fără judecată sunt primul pas spre vindecare.
Dacă tu sau cineva drag trece printr-o astfel de suferință, caută ajutor specializat.
#echipanoaddict