Tulburările de anxietate afectează 14% din populație. De obicei, acuzele pacienților sunt de natură fizică și ei nu consideră că la baza problemelor apărute stă anxietatea.
Anxietatea, un simptom prezent frecvet în patologia psihiatrică, se întâlnește într-o proporție mai mult sau mai puțin importantă în majoritatea sindroamelor și entităților din patologia psihiatrică, dar poate fi întâlnită și în unele afecțiuni somatice. În mod clasic, ea este axul central al nevrozelor, adică a tulburărilor de anxietate.
În categoria tulburărilor de anxietate sunt incluse următoarele entități clinice:
- tulburarea de anxietate generalizată;
- fobia socială;
- fobii specifice (de exemplu fobia de insecte, frica de spații deschise);
- atacul de panică și tulburarea de panică;
- tulburarea obsesiv-compulsivă;
- tulburarea de stres posttraumatic.
Tulburarea de panică
Tulburarea de panică se caracterizează prin apariția neașteptată și spontană a atacurilor de panică recurente. Sintagma “atac de panică” caracterizează apariția bruscă a sentimentului de frică, acompaniat de semne și simptome fizice și cognitive (tahicardie, tremor, sentimente de derealizare, frica de moarte imediată etc). Frecvența atacurilor de panică variază, în limite largi, de la câteva pe zi la câteva pe an. Studiile arată că un tratament corect va face ca 70% dintre pacienții cu atac de panică să prezinte ameliorarea simptomatologiei.
Fobia socială se caracterizează prin frica excesivă de a fi umilit sau jenat în diverse situații sociale, cum ar fi:
- vorbitul în public, vorbitul la telefon;
- urinatul în toaletele publice (așa-numita „vezică rușinoasă”);
- mersul la o întâlnire, mîncatul în locuri publice.
Când fobia se extinde la aproape toate situațiile sociale, ea devine generalizată, cu un grad extrem de disfuncționalitate.
Fobia specială
Fobia specifică se definește ca teama de anumite obiecte sau situații care provoacă teroare. Poate apărea la orice vârstă. Unele dintre aceste fobii sunt întâlnite în mod normal în primii ani de viața ai copilului. Cele mai frecvente fobii simple sunt frica de spații închise, frica de locuri aflate la înălțime, frica de animale, boli, moarte etc.
Conform definiției, fobia specifică este frica produsă de prezența sau anticiparea prezenței unui obiect sau a unei situații specifice. Obiectul sau situația sunt evitate sau sunt suportate ca un distres marcat, iar frica aparută este recunoscută de individ ca excesivă, inadecvată și produce o afectare semnificativă a vieții.
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin:
Obsesii – gânduri recurente şi persistente, impulsuri sau imagini care sunt intruzive, inadecvate și pot provoca anxietate marcată şi suferinţă, dar conștient de inutilitatea lor, individul este incapabil să le neutralizeze și, cu cât se străduiește mai mult să le îndeparteze, cu atât fenomenele capătă o intensitate mai mare.
Compulsii, ce pot fi definite ca niște comportamente repetitive care par să se supună unui scop și care au un caracter stereotip (motiv pentru care au fost numite și ritualuri compulsive); finalitatea acestor ritualuri compulsive este aceea de a neutraliza, de a suprima obsesiile, de a preveni sau reduce anxietatea.
Principalele teme obsesive (care apar indiferent de rasă, mediu cultural sau social) sunt reprezentate de:
- contaminare (microbi, murdărie, substanțe chimice). Este unul din cele mai întâlnite simptome. Indivizii prezintă o teamă morbidă de a contracta diferite boli infecțioase, de a atinge obiectele din baie și pot deveni extrem de anxioși dacă o altă persoană atinge alimentele pe care au intenția să le consume;
- îndoială;
- ordine și simetrie – lucrurile trebuie să fie perfect aliniate sau aranjate într-un anumit mod;
- imagini cu conținut agresiv, terifiant (de exemplu rănirea membrilor familiei, sinucidere, uciderea altor persoane);
- imagini cu temă sexuală;
- obsesii pe temă religioasă, morală.
Temele obsesive se pot modifica în timp. Uneori individul adaugă pur și simplu noi obsesii la cele deja existente, alteori obsesiile vechi sunt complet înlocuite de unele noi.
Ritualuri compulsive frecvente sunt:
- ritualuri de spălare (igienă);
- ritualuri de numărare;
- verificare și reverificare exagerat – de exemplu verifică dacă ușa a fost încuiată, aparatura electrică din casă închisă, fie dacă nu cumva individul a accidentat pe cineva în timp ce își conducea mașina;
- colectarea unor lucruri inutile (inclusiv obiecte din coșul de gunoi, numere vechi de ziare și reviste, în ideea că vor fi cândva necesare);
- solicitarea de asigurări;
- perfecționismul- copiii cu astfel de compulsii se pot simți obligați să șteargă și să își rescrie tema până când paginile caietului ajung să se rupă;
- rugăciunile – unii indivizi repetă de nenumărate ori rugaciuni (ca pedeapsă sau pentru a alunga gândurile nedorite);
- evitarea compulsivă – atunci când o anumită situație sau un anume loc este asociat cu comportamentul compulsiv, de teamă că și-ar putea pierde controlul poate începe să evite situația sau locul respectiv, de teamă că și-ar putea pierde controlul și ar rămâne “blocat” îndeplinind un ritual compulsiv.
Superstițiile și comportamentele de verificare repetitive sunt întalnite frecvent în viața de zi cu zi. Ele pot fi considerate patologice doar dacă sunt extrem de consumatoare de timp sau duc la o deterioarare semnificativă din punct de vedere clinic a funcționalității zilnice.
Tulburarea de stres posttraumatic
Tulburarea de stres posttraumatic include o serie de manifestări cum ar fi tulburări de somn, coșmaruri, depresie, excitabilitate crescută apărute secundar unei traume severe. A. Kardiner este cel care a oferit pentru prima dată o descriere complexă a simptomatologiei acestui fenomen, care cuprinde:
- excitabilitate și iritabilitate;
- reacții nestăpânite la excitanți neașteptați;
- fixarea pe circumstanțele evenimentului traumatic;
- fuga de realitate;
- predispoziția pentru reacții agresive necontrolate.
Tulburarea de stres posttraumatic descrisă inițial la veteranii de război, poate apărea la orice persoană care a fost supusă unei traume severe fizice sau psihice. De exemplu, persoanele care au fost martorii unui accident aviatic sau care au fost victimele unui atentat pot prezenta aceste manifestări. Aceste persoane retrăiesc experiența traumatică sub formă de coșmaruri, vise terifiante, flashbackuri ale evenimentului. De asemnea, prezintă anestezie emoțională, anestezie psihică dureroasă (pacientul își pierde interesul pentru lumea din jur și pentru activitățile care îi făceau plăcere în trecut).
Mai pot prezenta:
- vigilența excesivă în declanșarea reacțiilor;
- anxietate generalizată, depresie, insomnie, tulburări ale memoriei, dificultăți de concentrare.
Stresul posttraumatic poate fi:
- primar (persoanele afectate sunt în mod direct expuse evenimentului traumatizant);
- secundar (prin compasiune extremă, contratransfer, traumatizarea prin mandatar)- poate apărea la cei care vin în ajutorul victimelor unui eveniment traumatizant (medici, membrii echipelor de salvare, polițiști, pompieri, etc).
Importanța deosebită acordată tulburărilor anxioase rezidă din: utilizarea cu asiduitate a serviciilor medicale de sănătate (mai ales medicină generală, servicii de urgență, baterii de analize costisitoare, etc), nerecunoașterea diagnosticului, declinul socio-profesional considerabil al acestor persoane, evoluția trenantă marcată de comorbidități, reducerea calității vieții, costurile crescute (1/3 din costurile asistenței psihiatrice din SUA sunt reprezentate de diagnosticarea și tratarea tulburărilor anxioase – Stein, 2004).
Tratament și soluții pentru tulburările de anxietate
Terapiile cognitiv-comportamentale se dovedesc a fi cel puțin la fel de eficiente pe termen scurt ca și farmacoterapia, au drept scop sporirea capacității de a face față problemelor și, prin urmare, consolidarea sentimentului de control și de stăpânire de sine al pacienților.
De asemenea, tratamentul trebuie să includă elemente educative referitoare la natura tulburării și să aibă în vedere ideile, atitudinile și așteptările relevante din perspectiva îngrijorărilor și temerilor specifice.
Tulburările anxioase sunt printre puținele entități nosologice în care diagnosticarea și evaluarea poate fi relativ rapidă, fiind un domeniu de multidisciplinaritate, tratamentele disponibile fiind eficiente, putându-se afirma că multe tulburări ale spectrului anxios pot avea o evoluție favorabilă.
