„Cu cât mai multă rușine este asociată cu dependența de droguri, cu atât mai puțin probabil ca noi, ca și comunitate, să fim în măsură să schimbăm atitudinile și să oferim oamenilor ajutorul de care au nevoie. Dacă puteți educa publicul cum că acestea (dependențele) sunt condiții tratabile, vom vedea un nivel mai mare al sprijinului în ceea ce privește schimbările de atitudine, de care beneficiază persoanele cu tulburări mintale și dependență de droguri. Și aceasta pentru că populația are o atitudine mai negativă în ceea ce privește adicțiiile decît tulburări psihice în general.” Beth McGinty, Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health
Starea de bine, de mulțumire sufletească ne face să acceptăm realitatea, să o înțelegem și să ne facem planuri pentru viitor. Dar, atunci cînd suntem în situații stresante, poate în cazul unei boli sau a unei adicții, acceptarea poate fi un proces dificil și apare negarea. Acest termen de negare a fost descris pentru prima dată de psihanalistul Sigmund Freud. Din punct de vedere psihologic, negarea este un mecanism prin care o persoană aflată în fața unei situații incofortabile pentru sine, preferă să îi nege veridicitatea și nu o acceptă, deși există numeroase dovezi care o susțin. Același proces are loc și în cazul adicțiilor și uneori ne este greu să înțelegem de ce o persoană continuă sa consume diferite droguri, deși există nenumărate dovezi clare ale consecințelor negative ale adicției. Astfel, ei vor continua să aibă un comportament autodistructiv, fie că privește sănătatea lor fizică sau mentală, fie că privește aspecte relaționale de viață, uneori un comportament irațional pentru cei din jur.
Există trei aspecte care pot fi frecvent observate în ceea ce privește comportamentul și afirmațiile persoanelor cu adicție, astfel:
- minimalizarea – persoanele declară: „nu este o situație chiar atît de rea pe cît pare„, „sunt mulți care fac mult mai multe lucruri rele decât fac eu„;
- raționalizarea – adicția este văzută ca o posibilitate de relaxare în condiții de viață stresante;
- autoamăgirea – se conving singure/se amăgesc că întrega situație nu este chiar atît de serioasă ca în realitate sau așa cum o prezintă ceilalți.
În acest context, ne întrebăm cum am putea trece peste/surmonta acest prag al negării? Modalitățile posibile de realizare sunt:
- terapia;
- jurnalul – arată persoanei în cauză severitatea situației (de exemplu monitorizarea numărului de pahare și cantitatea de alcool consumată zilnic);
- evidențierea consecințelor negative ale acestui comportament – din punct de vedere financiar, ocupațional sau relațional;
- materiale educaționale.
Negarea este un mecanism de apărare, conform perspectivei psihodinamice (McWilliams, 2011). Persoanele cu adicție pot preveni apariția oricărei stări emoționale și a gîndurilor intruzive, care pun stăpănire pe sine. Prin această neacceptare a emoțiilor negative se va creea o falsă viziune asupra sinelui și de aceea nu vor căuta ajutor pentru dependența lor. Astfel, orice persoană care consumă droguri sau alcool crede că nu acesta este adevărata lor problemă.
Dependența este mereu o sursă de culpabilizare, de stimă de sine scăzută și chiar de ură îndreptată împotriva propriei persoane. Drogul face ca toate aceste trăiri negative să dimueze sau chiar să dispară. Anxietatea asociată acestor trăiri negative face ca persoanele cu adicții să nege orice conștientizare a propriei probleme. Negarea agravează anxietatea.
Acceptarea și conștientizarea consecințelor negative ale adicției este văzută ca primul pas către drumul lung al recuperării.
“Denial ain’t just a river in Egypt” (Negarea nu este doar un râu în Egipt)
Mark Twain
Dr. Alexandra Boloș, Medic primar Psihiatru
