Și doar am zis că nu scriu. Pentru că nu e aria mea de specialitate. Și pentru că toata lumea emite păreri. Dar iată că a devenit, din cauza panicii și a avalanșei de știri deformate sau chiar false.
Nu cred că noțiuni precum distanțare socială reflectă realitatea. Cred chiar că ele induc ideea de delimitare socială, de îndepărtare socială. Ceea ce este fals. Pentru că de fapt vorbim despre distanțare fizică. Cu apropiere sufletească, emoțională.
Pentru că, în vremea pandemiei, a fi aproape înseamnă a sta departe.
Sunt întrebat frecvent ce se întâmplă cu consumul de alcool, substanțe în această perioadă. Dacă crește sau scade. Și care ar fi explicația. Nu există un singur răspuns la aceste întrebări. Pentru că oamenii sunt diferiți. Și pentru că reacționează diferit la stress. Iar eu cred că avem de-a face cu 2 seturi de stress în această pandemie. Unul extern, determinat de virus, de situația înconjurătoare, statusul economic, financiar, socio-familial și celălalt intern, generat de izolare, de sentimentele date de ceea ce se întâmplă, de incertitudinea zilei de mâine, de frică, de interpretarea personală a avalanșei de știri.
Unii oameni apelează la alcool sau substanțe pentru a își scădea nivelul de stress. Nefiind pe deplin conștienți că alcoolul, de exemplu, mărește de fapt anxietatea și are efect și de depresie a sistemului nervos. Alții beau sau consumă droguri de plictiseală, pentru variație, evadare din cenușiul cotidian. Alții se cufundă în lumea virtuală, utilizând în exces (sau chiar dăunător) internetul sau jucând on-line ore și zile în șir. Toate aceste comportamente sunt compensatorii, pentru acoperirea unor stări interioare determinate de contextul pandemic. Și sunt explicabile până la un punct. Problema este că lasă urme. Adânci. Și, din nefericire, în unele cazuri ireparabile.
Pandemia se va termina. Criza se va sfârși. Izolarea va lua sfârșit . După noapte va răsări soarele. Strălucitor. Și atunci toate problemele vor ieși la iveală. Vindecarea noastră ca și grup, ca popor vine din vindecarea fiecăruia dintre noi. Iar pansamentul rănilor sufletești, psihice va fi cel puțin la fel de important ca și cel al trupului, al infecției în sine. Dacă nu cumva mai important. Poate că după tsunamiul infecțios la scară planetară vor urma valurile de tulburări psihice legate de Covid-19, inclusiv probleme de adicție. Iar noi trebuie să fim pregătiți . Nu doar pentru consecințele economice ce urmează.
Și încă ceva. Nu cred, ci știu că ne putem adapta, ne vom mobiliza resursele și vom trece prin aceasta experiență dureroasă, neașteptată.
Există viață și după Covid 19!
Și încă una tulburător de frumoasă.
