„În formele ei severe, depresia este o boală ce trebuie tratată. E nevoie să acționăm repede, ca în cazul unei dureri de măsea.” Stefan Klein( Formula fericirii)
Pe parcursul ultimelor decenii se constată o creştere a morbidităţii tulburărilor afective, în special pe seama depresiei şi a tulburărilor de anxietate.
Depresia reprezintă o categorie psihopatologică importantă datorită complexităţii simptomatologiei şi a frecvenţei sale în structura morbidităţii generale şi psihiatrice. În prezent, în conformitate cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), tulburarea depresivă se preconizează că va ajunge pe locul doi ca și prevalență între afecțiunile medicale, după bolile cardiovasculare. Riscul de a dezvolta o tulburare depresivă de-a lungul vieţii este de 15%.
Conform datelor oferite de Asociația Americană de Psihiatrie, incidenţa tulburării depresive majore ar fi de 1 % la bărbați şi 3 % la femei. De asemenea, s-a constatat că vârsta medie de debut este de 40 ani, pentru ambele sexe, 50 % din cazuri debutează înainte de 40 de ani, iar 10 % după 60 de ani.
35-50% dintre persoanele cu episoade depresive nu solicită asistenţă medicală. În 60-80% din cazuri aceste persoane nu ajung la psihiatru, tratamentul fiind administrat de medicii generalişti.
Episodul depresiv poate fi mascat de trăsături adiţionale cum ar fi: anxietate, agitaţie psiho-motorie, iritabilitate, consum excesiv de alcool, exacerbarea simptomelor fobice sau obsesionale preexistente, exacerbare preocupărilor hipocondriace, insomnii.
În cadrul sindromului depresiv pot apărea şi simptome somatice, care sunt diverse şi nespecifice:
- dureri articulare, musculare, abdominale;
- nevralgii (durere de-a lungul traiectului unui nerv), cefalee;
- scăderea poftei de mâncare, scădere în greutate;
- piele uscată, palidă, lipsită de elasticitate;
- tulburări cardiace: scăderea/creşterea frecvenţei cardiace, extrasistole, pseudodureri anginoase;
- tulburări respiratorii: scăderea frecvenţei respiraţiei, respiraţie superficială, dispnee;
- tulburări digestive: uscăciunea gurii, constricţie faringiană, senzaţie de „nod în gât”, tensiune gastrică, constipaţie, diaree;
- tulburări sexuale: frigiditate, impotenţă, tulburări menstruale;
- tulburări renale: disurie (micţiune dificilă, dureroasă), polakiurie (micţiuni frecvente şi în cantitate mică), crampe, pseudocolici.
Depresia apare pe fondul interacțiunii complexe dintre factori de natură socială, psihologică, biologică, cât și genetică.
Printre posibilele explicații ale creșterii incidenței depresiei se află probabil și creșterea incidenței patologiei psihiatrice în general, dată fiind tendința la comorbiditate a altor tulburări psihice cu depresia. Totodată uzul și abuzul de băuturi alcoolice și de substanțe psihoactive, care are o amploare tot mai mare, se corelează cu depresia. O serie de studii cross-culturale indică faptul că societățile cele mai modernizate tind să aibă rate tot mai crescute ale tulburărilor depresive. De asemenea, tendința la migrare se corelează pozitiv cu creșterea ratei depresiei.
Depresia se asociază cu o morbiditate crescuta, care este explicată, cel puțin în parte, prin diminuarea calității vieții. Calitatea scăzută a vieții poate fi considerată o consecință directă a depresiei, dar poate constitui și un precursor al acesteia. Ea reprezintă o prăpastie între experiența actuală a pacientului depresiv și aspirațiile sale privind viitorul.
Dincolo de scăderea calității vieții la pacienții cu depresie, trebuie luată în considerare și afectarea calității vieții membrilor familiei din care face parte, care se confruntă în mod direct cu disfuncționalitatea individului depresiv, formându-se un cerc vicios catalizat de discomfortul bolnavului, cât și a apropiaților acestuia.
Pacienții cu depresie au un risc suicidar exponențial mai crescut comparativ cu populația generală. Astfel, dintre victimele suicidului, 45-64% suferă de o patologie din spectrul depresiv, iar pe de altă parte, 15% dintre pacienţii cu depresie comit suicid. În tulburările depresive recurente, riscul suicidar crește cu fiecare episod, iar fiecare recurență crește riscul unei noi decompensări. Autodisprețul, culpabilizarea nefondată, ideația devalorizantă, demobilizatoare, lipsa de sens, se însoțesc frecvent de ideație autolitică, ce se naște din teama de confruntarea cu viața și astfel, suicidul pare cea mai reală soluție. Conform definiției OMS, suicidul este „actul prin care un individ caută să se autodistrugă fizic, cu intenţia mai mult sau mai puţin autentică de a-şi pierde viaţa, fiind conştient, mai mult sau mai puţin, de motivele sale”.
Depresia prezintă o serie de consecințe socio-economice importante. Pe lângă costul îngrijirii pacienților cu depresie, această patologie determină o marcată scădere a funcționalității pacientului, adică un randament scăzut până la absenteism la locul de muncă.
Tratementul implică atât medicație psihotropă, cât și psihoterapie/terapie psihologică care să mențină remisiunea simptomatologiei şi să prevină recăderile pentru a oferi pacientului acces la înţelegerea tulburării sale şi îi pune la dispoziţie metode de gestionare a propriilor resurse şi de dobândire a unor noi abilităţi de soluţionare a problemelor.
